duminică, decembrie 30, 2012

Fragment din volumul în pregătire AVENTURILE UNUI ROMÂNAŞ ÎN OLANDA


          Gerrit mă roagă să stau 10 minute în showroom

          Dimineaţă... Montam nişte cupe în atelier când Gerrit vine la mine, cu nişte ochi bulbucaţi şi mă roagă să stau 10 minute în showroom că are o treabă urgentă...          De obicei în showroom nu stătea nimeni, numai că atunci când intra cineva, uşa avea un  sistem de avertizare şi imediat Gerrit sau Henny mergeau în magazin...           Ei, la acel moment, Henny era plecată la cumpărături şi fiindcă trebuia să vină un client important, Gerrit m-a rugat să merg eu să-l aştept... că pe el îl apucase stomacul... Se mai întâmplă... Chiar şi la olandezi.
          Eram în magazin şi mă uitam la toate mărfurile expuse... Articole dintre cele mai diverse numai bune de a fi inscripţionate, autocolantate sau imprimate.
          Pac!, soneria de la intrare...
          În magazin îşi face apariţia o domnişoară... micuţă, brunetă, cu ochii mici şi alungiţi, precum două boabe de orez. Nu, nu era ea clientul mult aşteptat.
          „Hello! You speak inglish?”
          „Yes, of course”, răspund eu. Ca tot românul nu?!

          Domnişoara era... „from Japan” şi se rătăcise. Făcuse autostopul şi nişte fete o lăsaseră în Roden... Căuta un hotel. Nu ştiam decât unul, în imediata apropiere a Roden-ului, „Fletcher Hotel”, inscripţionasem pentru manager nişte produse şi fusesem cu Gerrit acolo să le distribuim.

          Atsuko, c-aşa aveam să aflu că se numeşte, avea un breton haios care îi acoperea toată fruntea şi zâmbea întruna. De ce?... Nu ştiu!  

          Revine Gerrit, mai liniştit şi cu ochii la locul lor. Îi povestesc ce şi cum cu micuţa şi îl rog să mă lase să o conduc pe Atsuko la hotel. Zis şi făcut.

          Hotelul nu se afla chiar atât de aproape de casa prietenilor mei, aşa că pe drum am tot sporovăit. Am aflat că Atsuko era din oraşul Nagoya, centrul administrativ al prefecturii Aichi şi că era studentă la drept, iar acum era într-o binemeritată vacanţă prin Europa. Bine ai venit, mi-am spus în gând... Trebuia să fiu politicos, nu?

          La hotel, a plătit cu cardul şi s-a dus să-şi ia camera în primire. După un sfert de oră de aşteptare, revine Atsuko, schimbată în alte haine şi mai plăcut mirositoare. Semn că fusese la duş.

          Mă rugase dacă pot să-i arăt ceva interesant prin împrejurimi. Ia, uitaţi-vă, fraţi români, cine ajunsese ghid în Olanda! Eu?! Păi, să nu vă mândriţi cu mine!? Da, dar Atsuko chiar merita acest sacrificiu, părea aşa de neajutorată... Ş-apoi, ştiţi cum se spune: nu se ştie niciodată!?

          Am condus-o prin împrejurimi, prin locurile pe unde mai umblasem sau pe unde mă duseseră Gerrit şi Henny. I-am prezentat primăria oraşului, un mic muzeu cu specific etnografic... hala de peşte, magazine... Tâmpenii! Dacă atât ştiam!?

          La un moment dat, Atsuko, s-a uitat în sus la mine şi cu un zâmbet irezistibil, mi-a spus că şi-a dat seama că nu sunt olandez şi m-a întrebat dacă m-aş supăra să fiu invitat de către o fată la masă... Asta era culmea! Cum să se supere... nonolandezul din mine!?   

          Am mers la un restaurant cochet, din imediata apropiere a hotelului, Langewold se numea... Am mâncat ceva tradiţional olandez... Apoi o bere... Eu am mai luat una... Atmosfera se mai destinsese. Glumeam, i-am spus un banc cu samurai... Nu mi-l mai amintesc, dar cred că era unul în care îl înlocuisem pe Bulă, de fapt. Nu mai are importanţă acum, important era că domnişoara se simţea bine cu mine... Lângă mine... Din ce în ce mai bine.

          Am condus-o la hotel, am împins bunul simţ dincolo de limite şi am condus-o în cameră... Vezi, Doamne, să mai stăm de vorbă...

          Mi-a povestit cum este cu cutremurele pe la ei... Despre istoria samurailor... Despre yakuza, care a luat naştere în secolul al XVIII-lea şi care îşi are obârşia în trecutul dominat de înşişi acei neînfricaţi samurai, adică de cei care erau chemaţi să apere cele mai înalte valori etice şi morale...

          Aşa am ajuns să stăm pe pat... I-am pus mâna pe după umeri... Cu un gest, care nu s-a vrut deloc ofensator, Atsuko mi-a dat-o la o parte... I-am pus mână pe după mijloc, din nou s-a eschivat, dar nu spunea nimic. „Păi, ori.. ori!”, mi-am spus repede în gând.

          Eram precum doi surdo-muţi. Sângele mi se urcase în vârful capului, gata să-mi arunce părul în aer... Simţeam că trebuie s-o dau spate, căci altfel înnebuneam!

          Eram pregătit...

          Atsuko, mă priveşte din nou, zâmbeşte cu toţi dinţii şi-mi spune... „I'm a lesbian!...”

          „What?!” Şi mai repetă de două ori, să înţeleagă tot... nonolandezul.

          Era lesbiană, frate! Nu se poate!? Să cadă tavanul pe mine... Părul încă mai stătea să-mi explodeze...

          Bine, şi ce dacă eşti lesbiană...

          „I love women...”, mai susură ea printre dinţii ei mulţi şi albi.

          Şi mie îmi plac femeile, asta înseamnă că...

          „Martin, îmi plac foarte mult englezii, ca popor, dar eu agreez mai mult partea lor feminină...”

          Eram englez! La ce faţă aveam... cred!

          Şi tot îmi venea s-o dau cu cracii de tavan, dar n-am putut să-mi ies din calmul meu... englezesc. Plus că mi-era teamă să nu sune la recepţie, să ceară ajutor...

          Fi-ţi-ar lesbienele ale dracului... Păi... şi noi cum ne mai înmulţim?! Cum ducem mai departe omenirea asta?! Ai?

          Atsuko, Atsuko... Stăteam sub duş şi îi repetam numele întruna...

Fragment din volumul în pregătire AVENTURILE UNUI ROMÂNAŞ ÎN OLANDA


Sâmbăta polonezelor

          Erwin, fiul cel mic al familiei Freije, trase o fugă în weekend până acasă şi, dacă tot nu avea ce face, le-a spus părinţilor săi că mă duce să vizităm nişte pietre milenare... Undeva la vreo 7-8 kilometri de Roden, unde se afla o formaţiune de pietre asemănătoare, nu şi ca dimensiune, ansamblului neolitic Stonehenge aflat în câmpia Salysbury din sudul Angliei.
          Pe biciclete, drumul a fost o adevărată binefacere.
          La pietrele alea, în afară de noi mai erau o potârniche sau o codobatură, nu prea le deosebesc, şi nişte lăstuni sau rândunici! Doar noi şi misterioasele pietroaie aşezate, acolo, probabil de niscai extratereştri! Deşi, nu puteai să fii sigur. Nimeni nu-i văzuse!?... Sunt sarcastic, nu?
          Am făcut poze în împrejurimi, ne-am căţărat pe acele formaţiuni şi iarăşi am făcut poze.
          Culmea, era soare! Aşa ceva... mai rar! Fapt ce ne-a determinat să facem şi o jumătate de oră de plajă.
          I-am mulţumit lui Erwin pentru că m-a adus să văd acele pietre atât de... interesante şi am încălecat pe biciclete pentru a reveni în Roden. Ei, dar cum drumul trecea pe lângă o berărie cu pensiune, nu m-am putut abţine şi l-am deturnat pe mai tânărul meu prieten la o bere... Au fost două... la început.
          Admiram acel colţ de natură şi ascultam... liniştea! Dar nu pentru mult timp pentru că în peisaj şi-au făcut apariţia două blonde gălăgioase cu ochii albaştri. La început, nu le-am băgat în seamă, dar mai apoi, atenţia mi-a fost atrasă de faptul că vorbeau o altă limbă. Deşi, în fază iniţială, puteam jura, după cum arătau, că erau gete-beget olandeze.
          Eu, cu limba dezlegată şi cu chef de vorbă, ridic paharul de bere şi îl întind către ele... Frate, n-au trecut 10 secunde şi erau peste noi la masă. Se vedea că nu ştiam limbajul şi obiceiul locului... De fapt, prin ridicarea paharului, le invitaserăm să ne însoţească la o bere... Două, trei, patru...
          Limbile, acum, ni se încurcaseră la loc... Ne priveam, ne zâmbeam şi ne luam în braţe, cu fetele, evident, de parcă ne cunoşteam de când lumea.
          Domnişoarele erau din Polonia, mai precis din Cracovia, un oraş foarte frumos şi încărcat de istorie, aşezat pe râul Vistula.
          Cele două erau surori gemene, deşi nu semănau deloc, una se numea Anielka, parcă, iar cealaltă Elwira! Mie, cel mai mult îmi plăcuse de Elwira. Eraaa... Era mai mare în bust! Pasiunea vieţii mele!
          Tot de la ele, am aflat că erau stabilite din 1989 în Olanda.
          Şi eu le-am povestit despre cât de bun era salamul Krakauer... Tot de la Cracovia, dar în limba germană. S-au amuzat pe treaba cu salamul, aşa că am mai luat câte o bere şi o cameră la pensiune... Am plătit camera şi ne-am întors din nou la bere.
          Erwin se uita la mine printre dinţi, iar eu îl vedeam violet!... Dar eram bărbaţi!
          Beam bere şi le spălam pe poloneze pe faţă... Un adevărat ritual al beţivilor.
          Heee... Şi-am plecat spre cameră...
          A doua zi, soarele îmi băga nişte buzdugane înroşite drept între ochi.
          M-am ridicat de pe mochetă, am privit în jur... Am mai privit o dată în jur... ceaţă totală! Ceaţă în cameră, ceaţă şi în cap. Cu greu reuşeam să-mi ţin echilibrul. Mă uitam la Erwin care, nu ştiu din ce motiv, adormise cu picioarele foarfecă sub el şi sforăia îngrozitor!?
          Grea zi, mi-am spus! Mă ţineam cu mâinile de cap şi priveam un... tablou care se mişca întruna! Ba nu, era ceasul, numai că limbile se unduiau precum driblingurile lui Hagi... Dă-l dracului de ceas, ce nevoie...
          Polonezele?!
          Hiii... Unde-s polonezele?!
          S-au dus. Ne-am făcut treaba cu ele şi s-au dus acasă, probabil... Pa şi pusi!
          Şi totuşi... M-am aşezat pe un scaun şi mi-am aruncat o privire în chiloţi... Ce să văd?! Bomba de la Hiroshima! Ba nu, cap sec, voiam să ştiu dacă azi noapte... a mai funcţionat!? Nu mi-am dat seama.
          L-am mişcat pe amicul meu şi, cu greu, a deschis ochii după care i-a închis la loc şi s-a întors pe partea cealalată, trosnind din picioare...
          „Erwin, mă omoară taică-tu’, azi este duminică. Scoală-te!” În două secunde era în picioare, ca în următoarea secundă să cadă cât era de lung. L-am ajutat şi l-am aşezat pe un scaun.
          Stăteam amândoi, doar în chiloţi, şi ne priveam ca proştii. Trebuie să recunosc: chiloţii lui erau mult mai olandezi decât ai mei made in China via Bucur-Obor!
          Uşor dezmeticiţi, încercăm un dialog... de fapt, frânturi de propoziţii neduse până la capăt... Despre bere, multă, şi despre sex, cât o fi fost!?...
          Şi eu şi el, mai ţineam minte doar faptul că plecaserăm spre cameră cu polonezele de toartă, după care... s-a rupt filmul.
          Mai privesc odată ceasul, de data aceasta limbile indicatoare se vedeau mult mai clar: era ora 12:00, bătută pe muche.
          „Douăsprezece!?”, făcu Erwin.
          „Douăsprezece!”, făcui şi eu.
          „Tata!”, mai zise Erwin şi îl văd că se repede în toate părţile...
          „Ce ai, omule?”
          „Hainele...”
          „Da! Ce-i cu ele?”
          „Păi, unde sunt...”
          Nu mai erau!... Le-am căutat peste tot. Chiar şi în coşul de gunoi.
          Frate, şi era ora când trebuia să eliberăm camera! Păi, în chiloţi... Nu se poate!
          Dorind să mă trezesc mai repede din toropeala bahică am mers la toaletă să-mi arunc cu apă pe faţă şi să mă dau cu capul de chiuvetă... Căci asta mi-a venit să fac atunci când am văzut oglinda de la baie mâzgălită cu ruj!
          Şi am citit: „English suckers!” Noi eram ăia! Englezii... La ce faţă aveam, cred şi eu, dar Erwin, el ce vină avea?!
          Polonezele ne curăţaseră de haine, bine cel puţin, coincidenţă fericită, nici eu şi nici Erwin, nu luaserăm niciun fel de acte la noi.
          Stăteam amândoi trântiţi în fotoliu şi ne uitam pe fereastră... Pe feţele noastre se putea citi toate dezastrele înregistrate, de-a lungul vremurilor, pe pământ... Plus prostia!
          La un moment dat, aşa... din senin, m-a podidit râsul. Unul din ăla idiot. De idiot, dar extrem de contagios pentru că Erwin începu să râdă şi el în hohote... N-a durat mult, ce-i drept, vreun sfert de oră, dar destul să nu mai avem aer... Şi pentru ca balul să fie total, Erwin s-a înfăşurat în cearceaf, s-a cocoţat în mijlocul patului şi s-a declarat „Caesar Imperator”...
          Ave!”
          „Ave, Imperator, morituri te salutant!”
          Bine, ca muritor îl salutam, dar eu cine eram?! Dacă el era Caesar, eu? Aha, am piceput! Eu eram... restul! Plebea.
          Dar noi nu eram doar muritori, eram şi muritori de sete...
          „O bere?”, îi arunc în glumă.
          „Bere? În viaţa mea să nu mai văd!” Cred şi eu, după opt... sau nouă!?
          În fine, făceam eforturi să fim lucizi.
          „Tu pe care ai...”, îl întreb eu, încercând să aflu ceva detalii...
          „Hm, nu mai ştiu... Cred, dar nu sunt sigur că... De fapt, nu-mi mai aduc aminte nimic!” Blanc! Aşa era şi la mine.
          Erwin pune mâna pe telefon şi sună la recepţie, pentru a cere eventuale informaţii despre seara trecută... Îl văd doar cum dă din cap şi tace în limba olandeză.
          „Acum, tradu-mi, te rog frumos!”
          „Dragă Martin, polonezele... Adică fetele cu care ne-am întreţinut aseară, spune recepţionera, ne-au condus în cameră, după care au plecat. N-au stat mai mult de cinci minute...”
          „Cinci minute?! Atât de slabi să fim?!”
          „Ce să faci în cinci minute, Martin? Că fata de la recepţie mi-a mai spus că mai mult ne-au târât până la cameră, o mână de ajutor dând şi paznicul pensiunii...”
          Era clar: şi nesatisfăcuţi şi cu banii luaţi... Pardon, cu hainele, că de bani... eram chei. Calviţie totală! Mai ales eu: zero lei, zero guldeni, zero, mărci, zero dolari şi, în general, zero oricărei valute din lume. Chiar şi celei din Botswana, la câtă bere băusem...
          „Ave, Imperator, morituri te salutant...” Muritor tâmpit!
          Erwin a mai pus o dată mâna pe telefon şi l-a sunat pe... tata. Pe tata Gerrit. După vreo 10 minute de ascultat şi încă vreo 20 de parlamentări, a închis.
          „Cum stăm?”, întreb.
          „O să vină tata să ne ia. Ne aduce şi haine.”
          În 20 de minte, Gerrit s-a înfiinţat la pensiune, mi-a adus nişte blugi cu patru numere mai mari, de-a trebuit să-i ţin cu mână să nu ies cu ei în glezne. Uitase cureaua. Cel puţin, eram îmbrăcaţi.
          Erwin se duce în parcare să pună bicicletele pe maşină... Opelul lui Gerrit avea instalat deasupra un cadru special din metal pentru transportat biciclete...
          În timp ce eu îi ceream scuze lui Gerrit, apare Erwin cu o falcă în cer şi cu alta sub pământ... Gerrit îi cere să se grăbească şi să pună bicicletele mai repede pe maşină...
          „From where... so many bikes?!” Chiar! De unde atâtea biciclete?! Polonezele cu ce voiai să se ducă acasă? Doar nu era să meargă pe jos? 
          Am înţeles, dacă bani nu găsiseră... 
          Atunci, a izbucnit şi Gerrit în râs şi, culmea, părea unul sincer... Bătea puternic cu palma în capota maşinii, de-i schimbase total linia şi trăgea şuturi în jantele Opelului, de-i săriseră capacele... După care, timp de o jumătate de oră s-a plâns de durere. Mi-era clar: olandezii se amuză greu, dar şi când se pornesc...
          Am plecat, pe drum, ca prin vis, mi-am adus aminte cum ne alintaseră ele... polonezele. Ne spuneau întruna: „Głupcy! Głupcy!” Suna atât de frumos pe buzele lor...
          „Głupcy! Głupcy!...” Trebuia să recunosc că limba poloneză are o anumită muzicalitate... Parcă le şi aud: „Głupcy! Głupcy!...”
          O zi de sâmbătă de ţinut minte, frate. Panaramă!
          Ajunşi acasă, Erwin s-a dus direct la baie, iar eu l-am rugat pe Gerrit să se uite prin bibliotecă să vadă dacă găseşte vreun dicţionar olandezo-polonez... Avea! Îl avea încă de pe vremea când ne cunoscuserăm, când vizitaseră mai multe ţări din est, mai puţin Bulgaria şi România.
          Am luat dicţionarul şi, cu o frenezie de nedescris, am ajuns la litera G...
          Głupcy!... Głupcy!... Am găsit... Găsisem, dar nu mai puteam să-mi ridic privirea... Gerrit, curios şi el, aştepta... Privesc mai întâi în stânga, apoi în dreapta, pe urmă îmi îndrept privirea şi spre prietenul şi binefăcătorul meu...
          „Głupcy!... Adică... „Foools!” „Proştilor, pe limba mea”
          Frate, alea, din trei în trei minute, ne făceau proşti, iar noi le divinizasem.
          Fi-r-ar băutura a dracului!
          Henny n-a mai rezistat şi a izbucnit în râs...
          Erwin a venit şi el să afle care este motivul râsului generalizat.
          La final, s-a tras şi o concluzie... Femeile sunt mai deştepte decât bărbaţii!
          Ce să zic!?
          Evident că Henny trăsese concluzia, aşa că ne-a dat bani să mergem să cumpărăm două biciclete...
          „Numai să fie olandeze, nu poloneze!” A mai adăugat Gerrit, moment în care am uitat că nu aveam curea la pantaloni şi mi-am luat mâna de pe betelie... Aşa, cu ei în glezne, nu mi-a mai venit altceva de făcut decât să ridic braţul şi să strig:
           „Ave, Imperator, morituri te salutant...”
          Nu vă mai spun că eram cu toţii pe jos de râs...
          Hai, că fuseseră şi polonezele bune întrucâtva... Pentru că eu cred că în casa aceea se râdea destul de rar...
          Bun şi românaşul la ceva! Să fie cabotin, ce altceva!?
          Głupcy!... Głupcy!...
          

Comunicat Uniunera Scriitorilor din România


Consiliului Uniunii Scriitorilor din România

Sâmbătă, 15 decembrie 2012,
în Sala de Consiliu a Universităţii “1 Decembrie” din Alba Iulia, a avut loc ultima şedinţă din acest an a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România. Consiliul USR a ratificat lista noilor membri USR, listă prezentată de preşedintele Comisiei de validare, Dan Cristea. Au fost primiţi 112 noi membri, majoritatea stagiari, din toate filialele USR. Redăm comunicatul trimis de Uniunea Scriitorilor din România:
STAGIARI ŞI TITULARI 2012
Filiala Alba – Hunedoara
1.Iulian Chivu – stagiar
2.Sonia Elvireanu – stagiar
3.Mihai Pascaru – stagiar
4.Flaviu George Predescu – stagiar
5.Virgil Todeasă – stagiar
6.Igor Ursenco – stagiar
Filiala Arad
1.Dana Melania Bădic – stagiar
2.Sanda Maria Deme – stagiar
3.Lia Faur – stagiar
4.Lăcrămioara Iva – stagiar
5.Ruxandra Ivăncescu – stagiar
6.Alexandru Moraru – stagiar
7.Domnica Pop – stagiar
8.Gilda Vălcan – stagiar
Filiala Bacău
1.Ioan Baban – stagiar
2.Sever Bodron – stagiar
3.Ovidiu Bufnilă – stagiar
4.Dan Iacob – stagiar
5.Petre Isachi – stagiar
6.Iuliana Paloda – Popescu – stagiar
7.Cristina Ştefan – stagiar
Filiala Braşov
1.Cristian Muntean – stagiar
2.Angela Nache – Mamier – stagiar
Filiala Bucureşti
Copii şi tineret
1.Daniel Braşoveanu – stagiar
2.Vasile Groza – stagiar
3.Laura Grunberg – stagiar
4.Rodica Elena Lupu – stagiar
Critică
1.Sorin Lavric – titular
2.Adrian Niţă – stagiar
3.Răzvan Voncu – titular
Dramaturgie
1.Ion Bogdan Martin – stagiar
2.Eugen Virgil Nicoară – stagiar
Poezie
1.Florin Dochia – stagiar
2.Constantin Marafet – stagiar
3.Ioan Bogdan Ştefănescu – stagiar
Proză
1.Clelia Ifrim – stagiar
2.Dorin Ivan – stagiar
3.Gabriel Năstase – stagiar
4.Cosmin Perţa – stagiar
5.Mihai Traistă – stagiar
6.Mariana Tomescu – stagiar
7.Adrian Voicu – stagiar
Traduceri
1.Mihaela Golban – stagiar
2.Luminiţa Munteanu – stagiar
3.Delia – Michaela Răzdolescu – stagiar
Filiala Chişinău
1.Anatol Moraru – stagiar
Filiala Cluj
1.Augustin Cozmuţa – stagiar
2.Teodor Curpaş – stagiar
3.Alex Goldiş – titular
4.Mariana Istrate – stagiar
5.Iuliu Pârvu – stagiar
6.Doina Rad – stagiar
7.Florian Roatiş – stagiar
8.Ion Taloş – titular
Filiala Constanţa
1.Constantin Gornea – stagiar
Filiala Craiova
1.Liviu Andrei – stagiar
2.Carmen Bulzan – stagiar
3.Virgil Dumitrescu – stagiar
4.Gabriela Gheorghişor – titular
5.Mihai Octavian Ioana – stagiar
6.Maria Ionică – stagiar
7.Victor Martin – stagiar
8.Emilian Mirea – stagiar
9.Gabriela Rusu Păsărin – stagiar
10. Teodor Preda – stagiar
Filiala Iaşi
1.Gabriel Avram – stagiar
2.Nicolae Bacalbaşa – stagiar
3.Mariana Cristina Bărbulescu – stagiar
4.Nicolae Boghian – stagiar
5.Mario Castro – stagiar
6.Vasile Diaconu – stagiar
7.Laura Enache – stagiar
8.Pavel Florea – titular
9.Leonte Ivanov – stagiar
10. Paul Leibovici – stagiar
11. Paul Munteanu – stagiar
12. Adrian Onciu – stagiar
13. Cristina Prisăcaru Şoptelea – stagiar
14. Alexandru Spătaru – stagiar
Filiala Piteşti
1.Mihai Barbu – titular
2.Gabriel Cazan – stagiar
3.Constantin Hârlav – titular
4.Cristian Meleşteu – stagiar
Filiala Sibiu
1.Ovidiu Bucur – stagiar
2.Elena M. Câmpan – stagiar
3.Doina Constantinescu – stagiar
4.Ştefan Doru Dăncuş – stagiar
5.Traian Dobrinescu – stagiar
6.Rodica Ilie – stagiar
7.Dumitru Mălin – stagiar
8.Carol Neustädter – stagiar
9.Liviu Ofileanu – stagiar
Filiala Sud – Est
1.Ruxandra Anton – stagiar
2.Cristian Corcan – stagiar
3.Diana Corcan – stagiar
4.Octavian Mihalcea – stagiar
5.Cristian Pavel – stagiar
6.Andrei Velea – stagiar
Filiala Timişoara
1.Mihai Alexandru – stagiar
2.Raul Bribete – stagiar
3.Cristian Contraş – stagiar
4.Ştefan Ehling – stagiar
5.Mihai Murariu – stagiar
6.Maria Niţu – stagiar
7.Alina Radu – stagiar
8.Constantin Rupa – stagiar
9.Mariana Stratulat – stagiar
10. Graţian Szekely – stagiar
Filiala Târgu-Mureş
1.Dana-Ligia Ilin – stagiar
2.Borsodi L. László – stagiar
3.Marius Paşcan – stagiar
4.Veronica Ştir – stagiar